Decretul de punere în aplicare a noii legi scoţiene de combatere a incitării la ură, care a intrat în vigoare luni, 1 aprilie, a stârnit o nouă...
Poliţia elveţiană a deschis o anchetă cu privire la ”discriminare şi incitare la ură”, după ce Pischa, un hotel-restaurant situat la altitudine, pe...
Autorităţile ruse au deschis urmăriri penale, care pot conduce la pedepse grele, împotriva a cel puţin patru persoane pe care le acuză de faptul că au...
Doi poeţi ruşi, Artiom Kamardin şi Iegor Ştovba, au fost condamnaţi joi, de către un tribunal de la Moscova, la cinci ani şi jumătate şi şapte ani de...
Fundaşul de la OCG Nice, Youcef Atal, a fost trimis vineri în judecată. Plasat sub supraveghere judiciară, Atal va trebui să apară în faţa unui...
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege iniţiat de către Executiv care aduce modificări unul articol din Codul penal care face referire la...
Procesul - cu uşile închise - al jurnalistului belarus Andrzej Poczobut, un reprezentant al minorităţii poloneze, a început luni în Belarus, în toiul unei...
Guvernul eston anunţă miercuri un proiect de lege care prevede îndepărtarea monumentelor sovietice din spaţiul public eston, apreciind că acestea incită la...
Poliţia din Berlin anunţă vineri că a deschis o anchetă cu privire la o presupusă ”incitare la ură” împotriva preşedintelui Autorităţii...
Comisia Europeană salută decizia serviciului interactiv de streaming video în direct Twitch de a adera la Codul de conduită al UE privind combaterea...
Curtea Constituţională a respins, joi, ca neîntemeiate, obiecţiile de neconstituţionalitate ale Avocatului Poporului şi USR pe proiectul de lege privind...
Preşedintele comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Laura Vicol a declarat, marţi, la Parlament, despre proiectul de lege care privind incitarea...
Curtea Constituţională arată, în motivarea deciziei de admitere a sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra unor modificări ale Codului penal, că...
Curtea Constituţională va dezbate pe 15 septembrie sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis asupra legii pentru modificarea art. 369 din legea...
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care aduce modificări Codului penal în sensul în care incitarea la...
Un proces - cu uşile închise - al lui Serghei Tihanovski, soţul opozantei belaruse în exil Svetlana Tihanovskaia, a fost deschis joi, într-o închisoare...
Germania a înregistrat în 2020 un număr-record de infracţiuni comise de către extrema dreaptă, care rămâne ”cea mai mare ameninţare la adresa...
Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 4 au început urmărirea penală in rem pentru incitare la ură sau discriminare în cazul discuţiilor lui...
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, doreşte realizarea unui control tematic cu privire la infracţiunea de incitare la ură, după ce în perioada 2014-2017...
Până la 20 de persoane au fost arestate, iar mai mulţi poliţişti au fost răniţi uşor în incidente la Malmö, în sudul Suediei, a anunţat sâmbătă...
Principala federaţie musulmană din Austria, IGGÖ, a depus plângere cu privire la ”incitare la ură” împotriva vicecancelarului Heinz-Christian Strache,...
Moscova nu intenţionează să răspundă Kievului cu aceeaşi monedă măsurii prin care acesta a interzis intrarea pe teritoriul ucrainean a bărbaţilor ruşi...
Autorităţile turce au decis să pună capăt regimului de izolare în detenţie a corespondentului unui ziar german încarcerat de luni de zile şi acuzat de...
Pamfletarul şi editorul negaţionist german Ernst Zündel, instalat timp de aproape 50 de ani în Canada, iar apoi extrădat şi încarcerat în Germania, a...
Miniştrii ţărilor din Uniunea Europeană (UE) au aprobat, marţi, un set de propuneri care impun companiilor ce activează în domeniul reţelelor de...